Revista presei internaționale 26.05.2010 – Phenianul a ameninţat că va bloca graniţa cu Coreea de Sud

ce scrie presa, CNN Money, Financial Times, mashable, presa internationala, revista presei internationale, Wall Street Journal

Secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner, începe miercuri în Marea Britanie o vizită de două zile în Europa, având scopul afişat de a discuta despre mijloacele de a opri criza datoriei greceşti. La întoarcerea dintr-o vizită în China, Geithner urmează să sosească miercuri dimineaţă la Londra, potrivit unor surse de pe lângă Trezorerie, citate de AFP.

Fondul Monetar Internaţional a recomandat Spaniei câteva reforme drastice, menite să schimbe din temelii piaţa muncii şi sistemul de pensii, scrie Le Parisien. Directorul general al FMI, Dominique Strauss Kahn a apreciat că piaţa muncii din Spania e prea rigidă şi trebuie schimbată din temelii.

Corea de Nord a decis să rupă toate relaţiile cu vecina din Sud şi a tăiat orice comunicaţii între cele două ţări. Totodată, regimul comunist de la Phenian a ameninţat cu o ripostă militară fermă afirmând că zeci de nave sud-coreene au pătruns ilegal în apele teritoriale ale Republicii Populare Democrate Coreene. BBC transmite că Seulul a respins acuzaţiile Nordului şi a anunţat că va difuza fluturaşi propagan-distici dincolo de graniţă pentru a informa populaţia despre adevăratul vinovat al scufundării navei Che-onan pe 26 martie.

Washington Post scrie că ne apropiem de momentul cel mai critic al crizei deversării de petrol din Golful Mexic. Inginerii de la British Petrolium vor folosi 50 de mii de tone de nămol dens şi o flotă de submarine robotizate pentru a încerca să dea o „lovitură finală” scurgerii de petrol. Operaţiunea constă în injectarea nămolului în instalaţiile de foraj la o milă adâncime pentru a opri fluxul de petrol ce erupe pur şi simplu către suprafaţă.