A început numărătoarea inversă pentru Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud, care va avea loc în perioada 11 iunie – 11 iulie. Suporterii de-abia aşteaptă să-şi susţină echipele favorite, fie şi din faţa televizoarelor, în timp ce comercianţii şi producătorii estimează că-şi vor majora veniturile cu peste 8% faţă de o perioadă normală din restul anului.
„Din experienţa ediţiilor anterioare, consumul de bere creşte în perioada Campionatului Mondial, datorită eforturilor şi investiţiilor producătorilor de bere, dar şi datorită nenumăratelor ocazii de a savura o bere în oraş. Estimăm că în perioada 11 iunie – 11 iulie consumul de bere va creşte cu aproximativ 5- 8 % comparativ cu o perioadă obişnuită”, ne-a declarat Doron Zilberstein, vicepreşedintele de marketing al United Romanian Breweries Bereprod, producătorul brandurilor Tuborg şi Carlsberg. La rândul său, Ursus Breweries, sponsorul oficial al echipei naţionale de fotbal, se aşteaptă ca în perioada Campionatului una din trei beri să fie din portofoliul lor, potrivit lui Andrei Haret, preşedintele interimar al companiei. Citeşte pe larg pe adevarul.ro