Sindicatele din RATB, care anunţaseră grevă de solidaritate cu bugetarii, au renunţat la protest în această dimineaţă. Salariaţii de la RATB au renunţat la greva generală pentru că reducerile de salarii nu îi afectează.
Sindicaliştii anunţaseră iniţial că mai multe tramvaie vor rămâne până la prânz în depouri.
Toţi angajaţii RATB au ieşit pe traseu, marţi dimineaţa, după ce şoferii mijloacelor de transport electrice care anunţaseră că vor fi în grevă de solidaritate au renunţat la protest.
Deşi RATB a anunţat luni că tramvaielele liniilor 19, 40, 56, 5, 8 şi 44 nu vor circula pe 1 iunie, marţi dimineaţa aceste mijloace de transport în comun se aflau pe traseu.
În schimb angajaţii METROREX nu au renunţat la grevă. Nicio garnitură de metrou nu va circula astăzi în intervalul 4.00 – 12:00.
Iniţial, sindicaliştii de la metrou voiau să intre în grevă de solidaritate cu bugetarii între orele 4.00 şi 16.00. În cele din urmă, însă, la solicitarea organizatorilor unui concert caritabil dedicat viitorului spital de copii „Marie Curie”, ei vor scurta protestul la doar opt ore, astfel că, după ora 12.00, bucureştenii vor putea merge cu metroul.