Ce măsuri anticriză propune opoziţia

CAS, Guvern, impozitare diferentiata, investitii, masuri anticriza, PNL, PSD, reducere CAS, taxe, TVA

Social-democraţii doresc o impozitare diferenţiată, în timp ce liberalii vor menţinerea cotei unice. Chiar şi aşa, PNL a anunţat că susţine moţiunea de cenzură pe care PSD a înaintat-o deja. Partidul Social Democrat susţine impozitarea diferenţiată a veniturilor în trei etape, de 15%, 25% şi 35%, procentul de 15 aplicându-se pentru cei cu venituri de până în 4 mii de lei.

Social-democraţii propun ca această impozitare diferenţiată să fie însoţită de deduceri fiscale pentru investiţii, educaţie, asigurări şi confort termic. În varianta social democrată se menţionează şi reducerea cu 3% a CAS, atât pentru angajat, cât şi pentru angajator, şi scăderea impozitului pe profit şi pe dividende la 15%.

Alte propuneri ale social democraţilor se referă la neimpozitarea profitului reinvestit, majorarea gradului de absorbţie a fondurilor europene, introducerea licitaţiilor electronice la toate achiziţiile publice, diminuarea arieratelor şi eliminarea impozitului minim.

Cât îi priveşte pe liberali, aceştia spun că pentru scoaterea ţării din criză e nevoie de menţinerea cotei unice şi reducerea cheltuielilor bugetare cu 50% cu tot ce presupun ele: studii de fezabilitate, reducere cu 20% la combustibili, protocol şi alte servicii, reduceri în zona în care ar fi afectată clientela politică a actualului partid de guvernământ.