AVAS a concediat colectiv 155 de angajaţi, peste o treime din personal

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, AVAS, concedieri, salariul mediu

„Obiectivele stabilite de managementul instituţiei (…) au vizat reducerea birocraţiei şi stabilirea unei structuri suple şi eficiente, precum şi reducerea cheltuielilor instituţiei, măsură implementată prin reorganizarea activităţilor Autorităţii, reducerea costurilor achiziţiilor şi reducerea personalului. După finalizarea procesului de restructurare şi reorganizare în AVAS va rezulta o reducere de personal cu 48% şi o reducere a salariului mediu pe instituţie cu 60%, în numai şapte luni”, se arată într-un comunicat Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Până în prezent, obiectivul de reducere a cheltuielilor de personal a fost realizat, într-o primă etapă, în luna decembrie a anului 2009, prin diminuarea numărului de posturi de la 510 la 422, în baza HG 1436/2009.

„După o analiză detaliată a nevoilor instituţiei în vederea atingerii obiectivelor, precum şi a importanţei activităţilor funcţionale, conducerea AVAS a decis continuarea procesului de restructurare şi reorganizare”, precizează instituţia.

Astfel, începând cu data de 31 mai a intrat în vigoare noua structură organizatorică a AVAS. Acesta presupune o nouă reducere de posturi, de la 422 la 267, şi o scădere a numărului de funcţii de conducere. Au fost desfiinţate 13 posturi de director general şi director general adjunct, iar numărul consilierilor a fost redus de la 13 la 10.

În aplicarea acestor decizii, conducerea AVAS a început demersurile pentru noua procedură de concediere colectivă a 155 salariaţi.

Totodată, începând cu luna februarie 2010, salariul mediu pe instituţie a fost redus de la 8.500 lei brut la suma de 3.400 lei brut.

Planul de restructurare a AVAS, care va determina disponibilizarea celor 155 de angajaţi, a fost avizat de Guvern în aprilie.

Ultimele Articole