Conform sondajului efectuat în perioada 21 mai-1 iunie, PSD+PC conduce cu 33%, urmat de PD-L, cu 25%, şi de PNL, cu 24%. Astfel, comparativ cu datele comandate pe luna aprilie, PD-L a scăzut cu 10 procente, iar PSD a rămas stabil în preferinţele electoratului. În schimb, PNL a înregistrat o ascensiune spectaculoasă, de 4 procente într-o singură lună. Tot cu 4% a crescut încrederea alegătorilor şi în PRM, care are 8%. UDMR se află la 6%, în timp ce PNG şi UNPR au câte 1 procent, iar alte partide 2%.
În ceea ce priveşte încrederea în lideri, în top se află guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu 32%. Urmează preşedintele PSD, Victor Ponta, cu 24%, în timp ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, are 21 la sută. Traian Băsescu întruneşte doar 20%, cu 20 de procente mai puţin decât la ultimul sondaj. Şeful UDMR, Marko Bela, are, la capitolul încredere, 4 procente. Sondajul are o marjă de eroare de 3%, fiind realizat pe un eşantion de 1.029 de persoane.
Rezultate asemnătoare au fost înregistrate şi în sondajul făcut public zilele trecute, comandat de PNL şi realizat de Grupul de Studii Sociale. Potrivit datelor, peste 80% din populaţia ţării crede că România merge într-o direcţie greşită. Cei mai mulţi români consideră că principalii vinovaţi sunt preşedintele Traian Băsescu – 36,2%- şi Guvernul Boc- 24,4%-.
INTENŢIA DE VOT
Luna Mai
PSD+PC – 33%
PD-L – 25%
PNL – 24%
PRM – 8%
UDMR – 6%
PNG – 1%
UNPR – 1%
alte partide – 2%
SURSA – sondaj CSOP, comandat de PD-L
ÎNCREDEREA ÎN LIDERII POLITICI
Luna Mai
Mugur Isărescu – 32%
Victor Ponta – 24%
Crin Antonescu – 21%
Traian Băsescu – 20%
Marko Bella – 4%
SURSA – sondaj CSOP, comandat de PD-L
NEMULŢUMIŢI DE GUVERNARE
România merge într-o direcţie greşită – 80%
VINOVAŢI
Traian Băsescu – 36,2%
Guvernul Boc – 24,4%
SURSA – sondaj GSS, comandat de PNL