Noua Zeelandă şi Slovacia s-au întâlnit marţi în premieră la un CM. Pentru selecţionata All Whites era doar a doua prezenţă la un turneu final, iar prima aventură nu a fost deloc fericită: niciun punct acumulat, două goluri marcate şi 12 primite. De partea cealaltă o naţională relativ tânără, Slovacia, dar care pornea favorită din prima experienţei jucătorilor, unii dintre ei la echipe evoluînd la echipe importante din Europa.
Lucru estimat şi de bookmakeri, care au acordat o cotă mică pentru un succes al lui Hamsik&Co., obiectiv aproape atins de elevii lui Vladimir Weiss. Slovacia a deschis scorul în minutul 50, prin Vittek, şi partida curgea spre un succes la limită al europenilor. Scenariu pe care l-a estimat şi un conaţional, care s-a gândit să facă câţiva bani în câteva secunde.
În minutul 87 la meciului, la 1-0 pentru Slovacia, cu trei minute înainte de expirarea timpului regulamentar, pariorul a mizat 40.000 de dolari pe victoria europenilor. La o cotă de 1.02, câştigul său era infim, 800 de dolari. În jargoul american, acest tip de jucători sunt denumiţi „chalk-eaters”, persoane care pariază pe favoriţi, pe evenimente cu şanse mari de reuşită, dar care generează câştiguri mici.
Doar că în loc de un profit de 800 de dolari, pariorul s-a ales cu o gaură de 40.000 de dolari. Şi asta pentru că în prelungiri, la ultima fază a meciului, fundaşul neo-zeelandez Winston Reid a egalat cu o lovitură de cap imparabilă. Dacă persoana respectivă ar fi riscat banii pe un „X” (pe un egal), în momentul în care a făcut pariul, ar fi încasat 440.000 de dolari, cota pentru un astfel de rezultat ajungând în finalul meciului la 11. Citeşte mai departe pe REALITATEA.NET