Taxa de solidaritate va fi impusă proprietarilor de mai multe locuinţe printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal.
Documentul, obţinut de MEDIAFAX, prevede că persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri cu destinaţie de locuinţă, care nu sunt închiriate unei alte persoane, datorează în acest an o taxă de solidaritate reprezentând 50% din impozitul datorat pe acest an pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, 100% din impozitul datorat pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu şi 200% din impozit pentru a treia clădire şi următoarele în afara adresei de domiciliu.
Taxa va trebui plătită până la 30 septembrie 2010 inclusiv, la bugetul local.
Noua taxare este justificată de Guvern prin necesitatea creşterii veniturilor bugetelor locale în contextul economic şi financiar actual, estimându-se că astfel vor fi colectate încă 31 milioane lei în 2010.
Proiectul iniţial de modificare a Codului Fiscal prevedea majorarea impozitului perceput persoanelor care deţin în proprietate două sau mai multe locuinţe, cu 30% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 100% pentru cea de-a doua clădire şi cu 200% pentru cea de-a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu. Pentru aplicarea noilor impozite, compartimentele de specialitate ale administraţiei publice locale urmau să calculeze diferenţele de impozit datorate pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanţei şi 31 decembrie 2010.
Prin majorarea impozitelor, care urmau să fie introduse de la 1 iunie, Guvernul estima că va obţine pentru şase luni din acest an un plus de venituri de 45,9 milioane lei (0,01% din PIB).
În prezent, în baza Codului Fiscal, dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri este majorat cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 50% pentru cea de-a doua clădire, cu 75% pentru cea de-a treia clădire şi cu 100% pentru cea de-a patra clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.