Regimul de impozitare al veniturilor din activităţi independente (veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală) va fi disponibil pentru mult mai puţini dintre cei care îl utilizează în prezent.
Cauza este schimbarea Codului fiscal în sensul înăspririi condiţiilor care trebuie îndeplinite de beneficiarii acestui regim de impozitare. Dacă nu se respectă noile condiţii, venitul din activităţi independente devine venit dependent, deci va fi asimilat salariului şi impozitat ca atare – cu impozit pe venit şi contribuţii sociale.
Astfel, orice activitate poate fi reconsiderată de Fisc drept activitate dependentă dacă îndeplineşte cel puţin unul din mai multe criterii gândite de Finanţe.
În proiectul de modificare a Codului fiscal sunt expuse criteriile care atrag această “reconsiderare”:
– Beneficiarul de venit din activităţi independente se într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit.
– Acesta respectă condiţiile de muncă impuse de acesta cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii sau programul de lucru.
– în prestarea activităţii beneficiarul de venit foloseşte baza materială a plătitorului de
venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau
de protecţie, unelte de muncă şi altele asemenea.
– beneficiarul de venit contribuie numai cu prestaţia fizică sau cu capacitatea
intelectuală, nu şi cu capitalul propriu.
– plătitorul de venituri suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de
deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în
ţară şi în străinătate precum şi alte cheltuieli de această natură.
– plătitorul de venituri suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia
pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.
– orice alte elemente care reflectă natura dependentă a activităţii.
În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate dependentă se aplică regulile de
determinare a impozitului şi a contribuţiilor sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, pentru veniturile din salarii realizate în afara funcţiei de bază, arată proiectul.
Cum se impozitează salariile în afara funcţiei de bază
Din venitul brut se plătesc: contribuţia la asigurarile sociale, contribuţia la asigurările sociale de sanatate, contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj. După aceasta se obţine venitul net, care se impozitează cu 16%.
Proiectul mai arată că orice activitate poate fi reconsiderată drept activitate dependentă în conformitate cu principiul prevalenţei economicului asupra juridicului.
În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate dependentă, impozitul pe venit şi
contribuţiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate şi virate fiind
datorate solidar de către plătitorul şi beneficiarul de venit.