Guvernul ungar taie salariile funcţionarilor, inclusiv ale celor din banca centrală

austeritate ungaria, măsuri de austeritate, reduceri salariale, salarii bugetari, Ungaria

„Este normal şi justificat să punem capăt acestei situaţii intolerabile, în care preşedintele băncii centrale câştigă mai mult decât preşedintele Rezervei Federale din SUA”, a afirmat Szijjarto la postul de televiziune naţional, citat de AFP.

Directorii băncii centrale ungare câştigă între cinci şi opt milioane de forinţi pe lună (18.000-29.000 de euro), remuneraţii stabilite prin legi adoptate de guvern în perioada 1998-2002, când premier a fost tot Orban.

„Respectând toate directivele ungare şi comunitare, vrem să plafonăm salariul persoanelor care lucrează în sectorul bugetar la două milioane de forinţi pe lună (7.200 de euro)”, a adăugat Szijjarto.

Preşedintele băncii centrale, Andras Simor, a calificat proiectul guvernului ca periculos.

„Independenţa băncii centrale este unul dintre stâlpii de rezistenţă ai economiei ungare”, a spus el.

Simor a adăugat că nu este îngrijorat pentru salariul său, în condiţiile în care donează frecvent o parte din acesta în scopuri caritabile, ci de principiul unei scăderi.

„Parlamentul ungar a adoptat o lege referitoare la remuneraţiile conducerii băncii în 2001, la iniţiativa guvernului Orban, iar eu nu am vreo posibilitate de a negocia aceste salarii”, a mai spus şeful băncii centrale.