Cât te costă o casă din lemn pe timp de criză

avantaje, București, comenzi, Constructori, criză, cumparator, dezavantaje, Firma, Franța, Italia, profil, servicii, variante

Sorin Coler este directorul general unei firme din Câmpina, judeţul Prahova care construieşte case de lemn. Dacă în anii de boom imobiliar, 2007-2008, firma construia până la 20 de case de lemn pe an, în 2009, cererea s-a redus la 10 locuinţe, iar în primele şase luni ale acestui an, au fost semnate doar cinci contracte din care au fost construite deja două case.

„Cred că prost e cel mai bun cuvânt dacă e să compar acest an cu 2007-2008. Dacă atunci construiam în jur de 15-20 de case anual şi a trebuit să refuz unele cereri, acum merge prost”, a declarat pentru Money.ro, Sorin Coler.

Criza l-a împins pe director să mai reducă preţurile, astfel că acum construieşte cu 399 euro⁄mp, faţă de preţul de 540 euro⁄mp din 2008, ceea ce înseamnă o reducere cu 26%. Dacă în urmă cu doi ani, Coler nu reuşea să facă faţă solicitărilor de informaţii şi telefoanelor pe care le primea de la persoanele interesate, acum el spune că trec săptămâni fără ca telefonul să sune. Majoritatea celor care au apelat la serviciile acestei firmei sunt bucureşteni, care fie şi-au construit o casă din lemn în zonele limitrofe ale Bucureştiului, fie case la munte, în judeţele Prahova şi Braşov.
Un impuls pe care l-ar putea primi piaţa caselor de lemn, şi nu numai, ar fi programul Prima casă.

„Sunt foarte multe persoane interesate de o casă de lemn prin Prima casă, însă în ceea ce piveşte construcţia de noi locuinţe, programul nu este încă funcţional. Dacă azi ar deveni funcţional, mâine aş semna zece contracte”, mai spune Coler.

„De trei ani de când construim case, acesta este cel mai prost şi ultimul”

Viorel Carjaliu este unul dintre asociaţii unei alte firme din Constanţa, care activează pe această piaţă. Reducerea numărului de comenzi l-a obligat să scadă preţurile şi să ofere celor interesaţi variante economice de case de lemn. Astfel, pentru cei care doresc o casă doar cu parter, fără fundaţie şi cu un nivel mediu de finisaje, adică fără gresie, faianţă, parchet şi obiecte sanitare, preţul fără TVA este de 252 euro/mp, în scădere cu 30% faţă de anul trecut.

„De trei ani de când construim case, acesta este cel mai prost şi ultimul. Ne vedem nevoiţi să suspendăm activitatea. În ceea ce priveşte preţurile, a trebuit să le reducem. Astfel, de la 360 euro/mp am scăzut preţul la 252 euro/mp, am renunţat la profit şi funcţionăm doar pentru a ne acoperi cheltuielile. Însă oamenii acum preferă să îşi ţină banii în casă, la saltea, nu să cumpere locuinţe”, ne-a declarat Carjaliu.

Pentru acest an, firma are comenzi doar pentru şase case, din care una în Italia, care va fi montată în august, iar restul în ţară. Anii trecuţi avea comenzi chiar şi pentru Franţa, de la un partener local. Profilul clienţilor lui Carjaliu: au între 35 şi 40 de ani, cu studii superioare, cu acces la internet, cu un nivel intelectual ridicat şi care înţeleg ce înseamnă o casă de lemn.

Unde nu se simte criza

Dacă pe unii constructori i-a lovit criza, nu acelaşi lucru se poate spune despre o altă firmă, din Turda, judeţul Cluj. 499 de lei este preţul pe mp fără TVA şi fără transport, iar firma are comenzi pentru construcţia de case de lemn şi pentru Italia. Pentru acest an, numărul comenzilor este mai mare cu 25% faţă de anul trecut.

„În fiecare zi primesc 15-20 de telefoane de la persoane care vor să afle mai multe detalii, însă nu toate se sfârşesc cu o concretizare sau semnare de contract. Au fost şi persoane care m-au sunat şi doreau să le construim 100 de case pe care să le trimită în Africa, dar eu nu mă încred în astfel de intenţii, iar preţul este acelaşi ca anul trecut”, ne-a declarat Lucia Mariş, asociat şi administrator al firmei. Cei care sunt interesaţi de casele de lemn sunt persoanele cu vârste cuprinse între 35 şi 50 de ani, din toată ţara, şi chiar din Bucureşti.

Avantaje

– Lemnul este bun izolator termic: locuinţele sunt călduroase iarna şi răcoroase vara
– Sunt rezistente la cutremur
– Montarea este uşoară şi durează de la şapte la 60 de zile, în funcţie de casă
Cheltuielile energetice se reduc cu 30-40%
– Sunt considerate case ecologice

Dezavantaje

Întreţinerea lemnului este costisitoare. O dată la doi, trei ani, lemnul trebuie tratat cu lac de protecţie împotriva soarelui, insectelor, contracţiei lemnului în cazul în care faţada nu este tencuită
Rezistenţa la foc. Deşi lemnul este tratat împotriva incendiilor, unii specialişti sunt sceptici în această privinţă
– Dacă lemnul folosit nu este uscat, ci verde în momentul construcţiei, acesta se usucă în timp şi poate afecta izolarea termică
– Dacă îmbinările nu sunt făcute cum trebuie, se pierde căldură

Sfatul specialistului

Dacă acum câţiva ani casele de lemn erau privite cu scepticism, se pare că românii au început să aibă pretenţii eco. „Casele din lemn se numără printre cele mai ieftine locuinţe de pe piaţă. Îi sfătuiesc pe cei care vor o casă de lemn să nu se lase pe mâna oricui. Trebuie să se intereseze ce case a mai construit firma respectivă, să meargă să le vadă, să vorbească cu proprietarii, măcar să ia un costructor care execută case de lemn de calitate. Dacă aş avea de ales între un apartament la etajul zece şi o casă de lemn, aş opta clar pentru cea de lemn”, a declarat pentru Money.ro, Adriana Iftime, preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC).