Agenţiile internaţionale de presă evocă riscurile inflaţioniste generate de creşterea TVA în România

cresterea TVA, majorarea TVA, riscuri inflaţioniste, TVA, tva-24

Premierul român, Emil Boc, a anunţat sâmbătă creşterea TVA de la 19 la 24 la sută, fără a majora şi cota unică de impozitare, în cadrul eforturilor Guvernului de a obţine o nouă tranşă din împrumutul de la Fondul Momentar Internaţional (FMI), scrie Associated Press.

Această măsură, care va intra în vigoare de la 1 iulie, va trebui să permită României să îşi menţină deficitul public la 6,8 la sută din PIB în 2010, aşa cum şi-a luat angajamentul faţă de FMI, în schimbul împrumutului global de 20 de miliarde de euro deblocat în 2009, adaugă AFP.

Măsura va fi însoţită de tăieri salariale de 25 la sută în sectorul public, o măsură a planului de austeritate care a fost validată de Curtea Constituţională şi care urmează să fie votată de Parlament pentru a intra în vigoare.

Numeroşi economişti susţin că o creştere a TVA va avea efecte negative, afectând şi mai mult cererea internă. „O creştere a TVA va avea consecinţe asupra puterii de cumpărare a tuturor cetăţenilor”, a apreciat analistul economic Aurelian Dochia, membru al consiliului de administraţie al băncii BRD, citat de AFP. Guvernul a precizat însă că această creştere de TVA va fi coordonată cu Banca Naţională, pentru limitarea riscurilor inflaţioniste.

Analiştii susţin însă că investitorii sunt mai îngrijoraţi ca niciodată de capacitatea Guvernului de a implementa paşii necesari pentru menţinerea acordului cu FMI, precizează Reuters. „Pieţele nu se vor linişti până când FMI nu va anunţa clar ce intenţionează să facă în legătură cu România”, a declarat Nicolae Alexandru-Chidesciuc, economistul şef al ING Bank din Bucureşti, citat de agenţia britanică.

Bloomberg îl citează pe ministrul român de Finanţe, Sebastian Vlădescu, potrivit căruia produsul intern brut şi previziunile privind inflaţia vor trebui probabil revizuite în urma creşterii TVA, care va aduce la buget între 3,5 şi 4 miliarde de lei. FMI şi Guvernul român anticipează că economia se va contracta cu 0,5 procente în acest an, după o scădere cu 7,1 la sută în 2009, în timp ce Banca Centrală anticipează o inflaţie la sfârşitul anului de 3,7 procente.