Inspectoratul de Stat în Construcţii a aplicat în T1 amenzi de 0,584 mil. lei, în scădere cu 26%

amenzi, construcții, Inspectoratul de Stat în Construcţii, T1

Potrivit datelor trimise de ISC Agenţiei NewsIn, 16.139 de activităţi au fost efectuate în domeniul calităţii construcţiilor (activităţi de control în proiectare, verificare şi expertizare; activităţi de control în execuţie, activităţi de urmărire a comportării construcţiilor în timp şi recepţia lucrărilor; activităţi de control privind implementarea sistemului de management al calităţii în construcţii; activităţi de control la laboratoare de încercări, staţii şi baze de producţie; activităţi de control privind supravegherea pieţei produselor pentru construcţii), 3.000 în domeniul respectării disciplinei în urbanism (activităţi de control privind respectarea disciplinei de autorizare şi execuţie a lucrărilor de construcţii; activităţi de control privind amenajarea teritoriului şi urbanismului), precum şi alte 618 alte activităţi de control şi inspecţie.

În T1 2009, ISC a efectuat un număr total de 25.969 de activităţi de control şi inspecţie, dintre care 24.570 în domeniul calităţii construcţiilor.

În perioada ianuarie-martie 2010 au fost analizate 354 de documentaţii tehnico-economice, fiind emise 326 de avize tehnico-economice.

Inspectoratul de Stat în Construcţii a aplicat anul trecut 1.458 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de 1.921.700 lei, valoare mai mică cu 46% comparativ cu anul 2008, potrivit datelor instituţiei transmise la solicitarea Agenţiei NewsIn. În 2008, Inspectoratul de Stat în Construcţii a aplicat 2.280 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 3.557.510 lei.

ISC este organul tehnic specializat desemnat să exercite, potrivit legii, controlul de stat privind aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii în construcţii, respectarea disciplinei în urbanism şi a regimului de autorizare a construcţiilor, supravegherii pieţei produselor pentru construcţii şi avizării documentaţiilor tehnico – economice pentru investiţiile finanţate din fonduri publice.

Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă aprobate de Guvern, Inspectoratul de Stat în Construcţii a fost trecut din coordonarea premierului Emil Boc în subordinea Ministerului Dezvoltării şi Turismului, condus de Elena Udrea.