Anastase vrea să convoace conducerea Camerei pentru a discuta posibilitatea reluării Legii ANI

agentia nationala de integritate, ANI, Camera Deputatilor, Legea ANI, Roberta Anastase

Roberta Anastase a afirmat că, încă de vineri, deputatul Daniel Buda a anunţat-o că vrea să supună atenţiei Comisiei juridice problema legată de faptul că în anumite prevederi ale Legii ANI forul decizional este Camera Deputaţilor, nu Senatul. „Încă de vineri am primit o scrisoare prin care domnul Buda mă anunţa că intenţionează să ridice în Comisia juridică această problemă”, a declarat Anastase pentru NewsIn adăugând că nu a primit încă documentul oficial al Comisiei juridice care a fost elaborat marţi.

Preşedintele Camerei a precizat că decizia privind o eventuală reintrare a Legii ANI în discuţia deputaţilor va fi luată doar după consultarea prealabilă a Biroului Permanent. „În aceste condiţii, am să aştept materialul de la Comisie pe care îl voi trimite colegilor din Biroul Permanent şi am să mă consult cu ei asupra datei. Categoric, vom avea o şedinţă de Birou Permanent în cursul acestei săptămâni pentru că doar Biroul Permanent poate decide”, a conchis Roberta Anastase.

Preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda, a anunţat că i-a solicitat preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, să amâne trimiterea spre promulgare a Legii ANI, întrucât articolul din lege privind comisiile de cercetare a averilor, eliminat de Senat, este de competenţa decizională a deputaţilor.

„La Cameră au fost introduse, cu ocazia dezbaterii pe fond a legii ANI şi cu ocazia cererii de reexaminare a legii din partea preşedintelui, acele comisii de cercetare a averilor care funcţionează pe lângă Curtea de Apel. La Senat aceste comisii au fost eliminate (…) În articolul 75, alineatul 4, din Constituţie se spune foarte clar că, dacă o prevedere (n.r. dintr-o lege) ţine de competenţa decizională a primei Camere sesizate, iar ea nu e adoptată la nivelul celei de-a doua Camere, atunci respectiva prevedere trebuie să fie întoarsă înapoi, la prima Cameră sesizată (n.r. pentru dezbatere)”, a explicat marţi preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda.

El le-a spus deputaţilor jurişti că a înaintat o adresă către preşedintele Camerei, în care i-a solicitat să amâne trimiterea la promulgare a acestui act normativ, „dat fiind faptul că aceste comisii speciale de cercetare a averilor ar fi de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor”. Potrivit lui Buda, preşedintele Camerei va informa Biroul Permanent în legătură cu acest aspect, Birou care va decide dacă sesizează sau nu comisia juridică. El a invocat posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare a Camerei, dacă Biroul Permanent va decide acest lucru.

Noua Lege ANI a fost votată săptămâna trecută de Senat, cameră decizională. În urma votului, Agenţia Naţională de Integritate rămâne doar cu prerogativele de a sesiza ANAF sau Parchetul, după caz, cu raportul de analiză, dar nu şi comisiile de control al averilor care s-ar fi reînfiinţat pe lângă curţile de apel dacă s-ar fi acceptat solicitarea din cererea de reexaminare a preşedintelui Băsescu.

Comisiile de cercetare a averilor, formate din doi judecători şi un procuror, ar fi avut competenţe ca, pe baza raportului de analiză al ANI, să înceapă controlul averilor şi, în funcţie de ce ar fi rezultat în urma acestui control, să trimită mai departe cauza, instanţelor competente, inclusiv cerând confiscarea averilor.

Aceste comisii de control al averilor au fost înfiinţate prin Legea 115/1996, dar, după cum a explicat, în Senat, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, Gyorgy Frunda, ele funcţionau pe lângă curţile de apel înainte de existenţa ANI, astfel că niciodată comisiile şi Agenţia nu au fost funcţionale în paralel.

Ultimele Articole