The Guardian: Fantoma unei noi recesiuni bântuie o Americă speriată (VIDEO)

america, o noua recesiune, recesiune, SUA, The Guardian

„Nu e de mirare că Ben Bernanke, cel mai puternic bancher central din lume, părea un om îngrijorat cu ocazia discursului semianual susţinut recent în faţa Congresului Statelor Unite, în care a abordat situaţia economiei americane”, scrie ziarul britanic.

Cea mai importantă observaţie a lui Bernanke a fost că perspectivele economice ale Americii sunt „neobişnuit de incerte” – declaraţie care, în limbajul băncilor centrale, subliniază o îngrijorare apăsătoare că Statele Unite se îndreaptă către o nouă rundă de recesiune.

Criticii Federal Reserve, printe care se numără şi economistul Paul Krugman, laureat al premiului Nobel, avertizează că e timpul ca Bernanke să facă mai mult decât să se arate îngrijorat.

Ei arată cu degetul lipsa creditelor bancare, dispariţia a zece milioane de locuri de muncă în numai trei ani, dar şi muntele de locuinţe intrate în prescriere de ipotecă.

Economiştii avertizează de asemenea că America a mai traversat o astfel de perioadă, făcând referire la anul 1937, când începutul de relansare a activităţii economice după Marea Depresie a anilor ’30 a fost anihilat de înăsprirea prematură a politicii economice şi monetare.

Temerile privind o nouă recesiune au fost accentuate şi de schimbarea tonului Federal Reserve. În timp ce, până la discursul din Congres, oficialii băncii centrale păreau că lucrează mai degrabă la determinarea momentului oportun pentru începerea retragerii măsurilor de stimulare economică, Bernanke a anunţat săptămâna aceasta că Fed are un „plan B” menit să fie introdus tocmai dacă apar semne de recesiune dublă.

Dobânzile minimale, reducerea fiscalităţii, creşterea cheltuielilor publice şi bailout-urile băncilor, măsuri introduse de guvernul SUA pentru a pune capăt recesiunii care a început la sfârşitul anului 2007 şi s-a încheiat în prima jumătate a lui 2009, au funcţionat în primă instanţă, economia revenindu-şi în a doua parte a anului trecut şi reuşind chiar o creştere economică de 1,4% în ultimul trimestru.

Totuşi, creşterea economică s-a retras constant de la începutul lui 2010, iar indicatorii sugerează că trendul se va păstra şi în al doua jumătate a anului.

Pesimiştii nu se lasă convinşi de relansarea prin investiţii private trâmbiţată pe Wall Street, arătând că, în pofida dimensiunii uriaşe, fără precedent, a măsurilor de stimulare, revenirea economiei a fost foarte slabă după standardele americane. Într-adevăr, după celelalte recesiuni care au lovit SUA de-a lungul istoriei, primele faze ale relansării au fost caracterizate în primul rând de scăderea rapidă a şomajului, datorată apariţiei a milioane de locuri de muncă în sectorul privat.

În prezent, rata oficială a şomajului din Statele Unite se menţine la 9,5%, iar datele nu sugerează că situaţia se va îmbunătăţi curând, indicând mai degrabă prelungirea depresiei de pe piaţa muncii.