Evoluţia exporturilor României este depăşită doar de creşterile înregistrate de Malta (35%) şi Estonia (26%).
Performanţa României şi a celorlalte ţări situate în fruntea clasamentului dinamicii de creştere este explicabilă prin baza de calcul mică de la care s-a plecat.
Exporturile României au crescut de la 11,1 miliarde de euro – în perioada ianuarie-mai 2009 – la 13,8 miliarde de euro în primele cinci luni ale acestui an.
În Malta, exporturile au crescut de la 600 milioane de euro la 800 milioane de euro, iar în Estonia de la 2,5 la 3,2 miliarde de euro.
Cum au evoluat exporturile ţărilor vecine, membre UE
Exporturile Bulgariei au crescut cu 22% şi însumau în primele cinci luni ale anului 5,4 miliarde de euro.
În Ungaria, exporturile au crescut cu 19% şi au ajuns astfel la 27,8 miliarde de euro.
Cei mai mari exportatori din UE
În Germania, exporturile au crescut cu 15%, de la 323,1 la 371,1 miliarde de euro. De altfel, Germania este ţara cu cele mai mare volum al exporturilor din UE.
Nemţii sunt urmaţi în clasament de Olanda, a cărei exporturi au crescut cu 20%, de la 141,9 la 169,6 miliarde de euro.
Franţa exporta în primele cinci luni ale anului 2009 de 142,4 miliarde de euro, iar creşterea de 10% a făcut ca exporturile să ajungă la 156,3 miliarde de euro.