Ariston vizează dublarea cifrei de afaceri în România

ariston, CASA VERDE, centrale, centrale termice, debransari, energie, energie termica, România, subventii

Astfel, până la finele anului 2010 Ariston Thermo România estimează o cifră de afaceri de peste 33 de milioane de euro, în creştere cu aproximativ 100% comparativ cu anul trecut, se arată într-un comunicat al companiei.

De asemenea, firma preconizează vânzări totale de circa 50.000 de centrale termice murale până la sfâşitul anului. În 2009 compania a comercializat peste 27.000 de astfel de centrale.

Această creştere masivă are la bază debranşările populaţiei de la sistemul centralizat de încălzire în condiţiile în care Guvernul discută eliminarea subvenţiilor pentru energia termică, dar şi proiectul Buy-Back pentru centrale termice, potrivit declaraţiei lui Cătălin Drăguleanu, directorul de vânzări al Ariston Thermo România.

El a mai afirmat că, în acest moment, peste 60% din business-ul Ariston Thermo România este asigurat de centralele termice murale iar 30% de boilerele electrice, segmente pe care compania este lider de piaţă. Restul procentelor din business-ul Ariston revine aparatelor de aer condiţionat şi sistemelor solare, acestea din urmă cu un important potenţial de creştere datorită programului guvernamental Casa Verde.

Ariston Thermo România, firmă care este, potrivit propriilor estimări, lider pe această piaţă, anticipează că până la finele acestui an piaţa locală de centrale termice murale va ajunge la peste 150.000 de unităţi vândute, în creştere cu 50% comparativ cu 2009, când au fost comercializate aproximativ 100.000 de bucăţi.

Potrivit estimărilor companiei, în primele şapte luni ale acestui an piaţa de centrale termice murale a avut un volum de 65.000 de unităţi.