Şeful comisiei pentru relaţii externe din Duma de la Moscova spune că dacă gestul României de a declara persona non grata un diplomat rus este motivat doar de o reacţie „în oglindă” la ceea ce s-a întâmplat cu diplomatul român de la Moscova, atunci reacţia Rusiei va fi cu siguranţă dură.
Întrebat ce ar însemna această reacţie dură, oficialul a spus că ar putea fi vorba despre expulzarea altor diplomaţi români de la Moscova. „Dacă vom vedea că acuzaţiile noastre sunt justificate, iar acţiunile autorităţilor române în acest caz nu se justifică, atunci aceasta ar putea fi urmată de o anumită degradare a relaţiilor bilaterale, care s-ar putea reflecta nu numai asupra domeniului politic, ci şi asupra economiei”, a spus parlamentarul.
El a precizat că Moscova aşteaptă acum o explicaţie din partea României şi motivele pentru care a fost expulzat diplomatul rus. În caz contrar, a spus oficialul, gestul înseamnă „o lovitură foarte puternică dată relaţiilor bilaterale normale, care teoretic încă există între Rusia şi România”.
Gabriel Grecu a fost reţinut luni de serviciile ruse de securitate sub acuzaţia de activităţi de spionaj, un caz extrem de mediatizat la Moscova. Bucureştiul a replicat spunând că prin reţinerea diplomatului a încălcat prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice. Şi a declarat persona non grata un diplomat de la Ambasada Federaţiei ruse în România