Livrările de Fiesta au fost întrerupte săptămâna trecută din cauza unei probleme legate de calitate, pe care Ford a identificat-o şi rezolvat-o, a declarat preşedintele subsidiarei americane a Ford, Mark Fields.
El a menţionat că producătorul auto a reluat livrările destinate dealerilor din SUA, apreciind că nicio maşină cu probleme nu a ajuns pe piaţă.
Fields nu a precizat care piesă prezintă defecte, însă două surse apropiate situaţiei au indicat că este vorba de un levier cu care sunt echipate scaunele.
Ford a început în luna mai producţia modelului ale cărui livrări au fost suspendate. În cursul verii, mai multe furtuni au pus în pericol căile ferate din nordul uzinei mexicane unde Fiesta este produsă, afectând livrările.
În iulie, Ford şi-a cerut scuze clienţilor care aşteptau să intre în posesia maşinii, oferindu-le bonuri cadou de 50 de dolari.