Se iau câteva locaţii de mici dimensiuni (20 mp), se adaugă o gamă nouă de produse ce pot fi congelate, plus mai multe cereri de franciză din ţară – toate aromate din belşug cu preţuri mici – şi se coc la foc mic timp de câteva luni. Rezultatul? Ana Pan Express, noul concept de patiserie dezvoltat de lanţul de cofetării cu acelaşi nume, controlat de omul de afaceri George Copos.
Ana Pan, cel mai vechi lanţ nou de cofetării din Bucureşti – prima unitate fiind deschisă în 1990 în zona pieţei Dorobanţi –, deţine în prezent 19 magazine proprii şi cinci francize, toate în Capitală. Încercările de a acorda francize în ţară au eşuat toate, detaliază Carmen Friptu, directorul general al lanţului, din cauză că „franciza era de fapt o franciză de livrare şi distribuţie – toate produsele fiind fabricate de noi în laboratoarele din Capitală“. Practic, nimeni nu vrea să mănânce o prăjitură veche. Pe de altă parte, nimeni nu vrea să investească câteva milioane de euro într‑o unitate de producţie aşa cum este cea deţinută de Ana Pan în Bucureşti. „Aveam trei laboratoare în trei locuri diferite şi nu mai puteam continua aşa, deoarece piaţa creştea de la o lună la alta“, spune Carmen Friptu, amintindu‑şi contextul în care în 2005 George Copos a investit cinci milioane de euro pentru a deveni proprietarul unei unităţi care produce lunar 2.500 de tone de pâine, patiserie şi prăjituri.
Au urmat trei ani în care Ana Pan a crescut precum un cozonac pus la dospit. De la o cifră de afaceri de 5,8 milioane euro în 2005, în 2007 veniturile companiei au ajuns la 9,3 milioane de euro. Aşadar, detaliază Carmen Friptu, strategia de atunci a companiei era să găsească parteneri pentru a produce patiserie şi prăjituri în ţară. Însă a venit criza, iar asta nu s‑a mai întâmplat. Carmen Friptu crede că scăderea puterii de cumpărare se va vedea în următoarea perioadă, şi că totodată se schimbă obiceiurile de consum: „Oamenii consumă mai puţine dulciuri, mai multă pâine neagră şi specialităţi, mulţi ţin diete“, spune ea, explicând că veniturile au coborât anul trecut din nou la cinci milioane de euro. Şi la fel cum gama de prăjituri din cofetării este permanent înnoită, în funcţie de piaţă, la fel şi strategia este adaptată la piaţă.
Ideea francizării unităţii de producţie a dispărut, fiind înlocuită de conceptul Ana Pan Express. „Avem foarte multe solicitări din provincie şi aşa ne‑am gândit că ar trebui să venim cu produse care să fie pregătite acolo. Nu putem face asta pe cofetărie, deoarece ar presupune o semicongelare şi o preparare locală“, explică Carmen Friptu.
Noul concept presupune vânzarea de preparate de patiserie – care se pot congela – şi de panificaţie mică (chifle, batoane). Costul total al francizei va fi de 10–12.000 de euro – spre deosebire de franciza de cofetărie care costă circa 50.000 de euro – deoarece „oamenii sunt prudenţi şi nu vor să‑şi asume riscuri mari“. Primul magazin Ana Pan Express va fi deschis la toamnă şi va fi proprietatea lanţului – deoarece va fi un magazin-pilot –, în acest moment căutându‑se o locaţie pietonală cu trafic ridicat.
În prezent, conform estimărilor proprii, Ana Pan deţine o cotă de 10–12% din piaţa bucureşteană de patiserie şi de circa 15% din cea de cofetărie. Cel mai profitabil magazin este cel deschis primul, din zona pieţei Dorobanţi. Citeşte mai departe în ediţia de săptămâna aceasta a MONEY EXPRESS