Astfel, preţul pentru un sejur de cinci nopţi la hotel, vilă, pensiune sau cabană de 2 stele este de 158 lei, în timp ce pentru un sejur la hotel, vilă, pensiune sau cabană de 3 stele, acesta este de 258 lei, iar pentru un hotel, vilă sau pensiune de 4 stele oferta se ridică la 358 lei /sejur.
„Durata sejurului trebuie să fie de 5 nopţi, începând duminică şi terminând vinerea, în perioada septembrie-decembrie 2010”, potrivit unui comunicat emis marţi de patronatele din turism.
Până în prezent, în acest program s-au înscris 48 societăţi hoteliere din zona montană, care au pus la dispoziţie peste 2.970 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că în cele 15 serii, circa 45.000 de persoane vor putea să petreacă o săptămână la munte la tarife avantajoase, mai informează reprezentanţii ANAT şi FPTR.
„Locurile pentru aceste hoteluri au fost puse deja în vânzare în agenţiile de turism membre ANAT”, se mai arată în comunicat.
Programul „O săptămână la munte 2010” este promovat de FPTR împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) în cadrul campaniei „Turist în România” şi face parte şi din campania „Vacanţa în ţara mea”, derulată şi promovată de ANAT, prin agenţiile de turism membre.