UniCredit Leasing reia finanţarea pentru persoane fizice

ASIGURARE, Casco, leasing, UniCredit

UniCredit Leasing a reluat săptămâna aceasta finanţarea persoanelor fizice, după 2 luni de suspendare, pe fondul modificării condiţiilor contractuale în acord cu noile prevederi legislative. Oferta de finanţare presupune o rată a dobânzii de 8,5% până pe 15 septembrie, iar asigurarea casco, încheiată la Omniasig, este gratuită. În momentul semnării contractului se plateşte o taxă de management de 2,5%, clienţii suportând în acelaşi timp şi costuri de logistică în valoare de 116 euro la care se adaugă cota TVA.

Plăţile anticipate nu mai presupun niciun comision. Pe de altă parte, societatea a introdus un comision unic de 80 euro + TVA pentru diverse servicii prestate în cursul contractului de leasing, conform ordonantei de urgenta 50/ 2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Comisionul se aplică pentru servicii precum solicitarea unor numere preferenţiale, preschimbarea talonului, solicitarea simulării cesiunii.

Cererea de finanţare trebuie să cuprindă şi o declaraţie pe proprie răspundere a utilizatorului, prin care acesta admite că a primit un formular standard cu toate informaţiile precontractuale necesare pentru a compara mai multe oferte. Clienţii au la dispoziţie 15 zile pentru a analiza informatiile precontractuale, însă clientul poate opta pentru reducerea numărului de zile la zero.