Formula unu este unul dintre domeniile automobilistice cele mai profitabile, chiar şi pe timp de criză. Conform unui studiu al specialiştilor, Marele Circ a atras în acest an investiţii din partea sponsorilor de 553 milioane de euro. În 2011, în calendarul competiţional se afla şi un Mare Premiu găzduit de Bulgaria. Datoriile acumulate de Federaţia Bulgară de Motociclism şi criza financiară la nivel naţional au determinat excluderea acestei ţări din programul anului viitor. Vecinii noştri nu au renunţat, însă, la proiect şi au anunţat recent că au oferit un teren unei companii din Abu Dhabi, care se va ocupa cu construcţia unui circuit de Formula unu.
Conform sportbusiness.com, contractul fost deja semnat, compania Emirates Associated Business Group deţinută de autorităţile locale din Abu Dhabi urmând a construi un circuit de Formula 1 pe terenul unei foste baze aeriene din localitatea bulgară Dobroslavtsi, situată la 15 km de capitala Sofia. Terenul a fost pus în mod gratuit la dispoziţia companiei arabe de către statul bulgar, iar costurile construcţiei vor fi asigurate integral de compania arabă. Primele calcule ale celor două părţi estimează că Marele Premiu al Bulgariei va fi în calendarul competiţional al sezonului 2012.