Comerţul mondial a crescut cu peste 25% în primul semestru, susţinut de pieţele emergente

comerț, economie, pieţe emergente

De obicei, comerţul creşte sau scade cu un ritm mai rapid decât ansamblul economiei, dar datele OMC confirmă soliditatea redresării mondiale în prima jumătate a acestui an.

Exporturile mondiale de bunuri, măsurate în funcţie de valoarea în dolari, neajustată la modificările de preţuri, au crescut cu 25,8% în trimestrul al doilea, faţăde intervalul similar din 2009, după un avans de 25,7% în primele trei luni.

Astfel, în primele şase luni avansul a fost de circa 25%, dar sub un vârf atins la jumătatea anului 2008.

În Rusia şi alte state foste sovietice creşterea comerţului în trimestrul al doilea a fost de 43,9%, iar în Asia de 37,5%.

Avansul din America de Nord, excluzând Mexicul, a fost de 28,5%, peste ritmul consemnat la nivel mondial.

Majorarea exporturilor din Europa a fost de numai 13,2%, jumătate din rata mondială.

Datele au la bază statistici lunare din circa 70 de state, care reprezintă circa 90% din comerţul mondial.

Exporturile la nivel mondial au urcat cu 7% în trimestrul al doilea comparativ cu primele trei luni.

În 2009, valoarea exporturilor mondiale s-a contractat cu 23%, la 12.150 de miliarde de dolari.

OMC anticipează o creştere cu peste 10%, în volum, a exporturilor mondiale, după scădere de 12% din 2009.

Ultimele Articole