Şeful statului spune că este necesară reducerea tuturor bugetelor, în condiţiile în care cheltuielile sociale înregistrează un deficit dramatic, de aproape 3 miliarde de euro. Vor fi reduse, în primul rând, ajutoarele sociale şi cele de şomaj.
„Trebuie să vedem cât de mult vom continua să cheltuim pentru costuri sociale. Avem un deficit de aproape 3 miliarde euro, ceea ce este dramatic. Trebuie să reducem toate bugetele”, a afirmat Traian Băsescu, potrivit unei înregistrări difuzate de Realitatea Tv.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Cotroceni, la întâlnirea cu şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, că în luna octombrie va trebui analizată posibilitatea discutării unui nou acord cu FMI.
„De această dată vă aflaţi în România doar pentru a celebra aniversarea Băncii Naţionale a României. Mă bucur să vă văd din nou. Mă uit spre vizita din octombrie, când nu va fi o sărbătoare, ci o evaluare a dificultăţilor pe care le întâmpinăm. Propunerea mea către dumneavoastră este ca, cu ocazia vizitei din octombrie, să ne uităm la viitorul acord între România şi FMI, să vedem dacă soluţia corectă este extinderea actualului acord sau de a avea un acord de tip «precautionary», acesta este mesajul meu căre dumneavoastră şi, în acelaşi timp, căutăm să continuăm împreună reformele structurale şi absorbţia fondurilor europene. Este necesară crearea spaţiului fiscal necesar pentru absorbţia fondurilor”, a spus Traian Băsescu la începutul întrevederii cu Jeffrey Franks.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, s-a întâlnit, duminică, la sediul Ministerului Finanţelor Publice, cu noul ministru de resort, Gheorghe Ialomiţianu, şi a declarat după această discuţie că principalele taxe din România ar trebui menţinute anul viitor la valorile actuale. Ialomiţianu a preluat vineri conducerea Ministerului Finanţelor, de la Sebastian Vlădescu, unul dintre cei şase miniştri remaniaţi.
Franks a discutat, vineri, cu premierul Emil Boc, a participat sâmbătă la o conferinţă pe teme economice, iar duminică a fost prezent la un concert al Filarmonicii „George Enescu”, eveniment prilejuit de marcarea a 130 de ani de la înfiinţarea BNR.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în 12 august, la RRA, că introducerea cotei unice de impozitare pe orice fel de venit i se pare o soluţie, opinând că „orice trăitor într-o ţară este dator un impozit”.
Şeful statului a atras atenţia că, în 2011, deficitul fondului de pensii va fi de 3,6 miliarde euro.
„Deficitul fondului de pensii pentru anul viitor este 3,6 miliarde de euro, ceea ce înseamnă valoarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă”, a spus Băsescu.