Andrew English îşi începe articolul despre tura sa cu Dacia Duster comparând experienţa cu un test drive din 1986, tot pe o Dacia Duster – numele sub care se vindea maşina Aro în Marea Britanie. În 1986, Dusterul l-a lăsat în drum. Spre deosebire de testul de acum 24 de ani, Dacia Duster are cel puţin două atuuri: nu a capotat, iar sloturile pentru comenzile de bord nu au fost realizate batând cu ciocanul într-o şurubelniţă ca să treacă prin tabloul de bord.
„Aspectul exterior al Dusterului este fără îndoială old school, cu oglinzi retrovizoare minuscule şi o caroserie costelivă şi deloc artistică, împreună cu o mască frontală cu puternice influenţe americane”, scrie Andrew English. Mai mult, vopseaua maro “rahat de căţel” îi aminteşte jurnalistului de un Renault pe care l-a cumpărat socrul său în anii ’70.
„Înăuntru, impresia că e o maşină veche de 20 de ani persistă”, scrie English, criticând simplitatea bordului. “Poziţia de condus e foarte ciudată, cu picioarele întinse ca într-un şezlong, iar volanul ajustabil îţi dă impresia că te dai într-o maşinuţă de la bâlci. Părţile din plastic au un design necioplit, iar inserturile maro sunt spectaculos de banale”. Citeşte articolul
