Eurostat: Starea pieţei muncii din România, printre cele mai slabe din UE

angajari romania, Eurostat, piata muncii romania

Situaţia de pe piaţa muncii din România este printre cele mai rele din Uniunea Europeană, reiese din ultimele date publicate de Eurostat. Pe de-o parte, în România este mult mai greu să îţi găseşti un loc de muncă. În primul trimestru , doar 1,8% dintre românii apţi să lucreze îşi găsiseră o slujbă. La nivel european, procentul a fost de 3,6. Datele Eurostat relevă, pe de altă parte, că România are cea mai mică rată de angajare din întreg blocul comunitar.

Acest indicator măsoară ponderea populaţiei salariate în totalul populaţiei aptă de muncă. În România, doar 57% dintre cei cu vârsta de peste 16 ani erau angajaţi în primul trimestru al anului, în timp ce la nivel european, media este de 64%. România este deavansată chiar şi de Bulgaria, unde rata angajării s-a apropiat de 59% în primele trei luni.

Bruxelles-ul a cerut statelor membre să sprijine crearea de locuri de muncă în următorul deceniu, astfel ca, în 2020, numărul salariaţilor să reprezinte, la nivel european, 75% din totalul populaţiei active. Statisticile Eurostat arată, însă, că România va avea cea mai grea misiune din Uniune la acest capitol.