„Este cel mai ieftin proiect dintre alternativele vehiculate de transfer a gazului din zona caspică şi din Asia centrală către piaţa europeană. Fie că vorbim despre Southstream, fie că vorbim de Nabucco, din punct de vedere preţ acesta este cel mai competitiv proiect”, a declarat Traian Băsescu.
Şeful statului român şi omologii săi din Azerbaidjan şi Georgia, precum şi premierul Ungariei au semnat, marţi, la Baku, o declaraţie comună de susţinere a proiectului AGRI.
Traian Băsescu a spus că nu este în măsură să prezinte un preţ al acestei investiţii şi a arătat că proiectul este conceput în trei etape de finalizare a terminalului de la Constanţa, fiecare având câte zece miliarde de metri cubi pe an. „Preţul este flexibil, cu costuri care vor fi reglate de nevoile de pe piaţa europeană, dar şi de sursele de aprovizionare. Dar este cert că faza I a proiectului poate fi aprovizionată cu gaz din Azerbaidjan”, a mai spus şeful statului român.
Totodată, el a spus că, după ce va fi finalizat studiul de fezabilitate, se va putea discuta şi despre finanţarea europeană a investiţiei. „După ce avem studiul de fezabilitate pe masă, putem discuta în mod serios despre finanţarea investiţiei”, a mai spus preşedintele Băsescu.
El a mai explicat că cele patru state semnatare ale declaraţiei de la Baku îşi asumă ducerea studiului până la nivel de proiect ,după care vor fi invitate firme private.
„Terminalele nu se vor numi Aliev, Băsescu sau Orban, ci vor fi ale companiilor private. Rolul nostru este să facem proiectul să pornească, să finalizăm până la nivel de proiect, după care să invităm societăţile private”, a mai arătat şeful statului român.
Remarca lui Traian Băsescu referitoare la denumirea terminalelor l-a determinat pe premierul Ungariei, Viktor Orban, să dea următoarea replică: „Având în vedere implicarea preşedintelui Băsescu, terminalul din Ungaria sigur nu se va numi Orban, dar cel de la Constanţa ar trebui să se numească Băsescu”.
Proiectul AGRI (Romania-Georgia-Azerbaijan-Interconnector) vizează tranzitul de gaz naturale lichefiat din zona Mării Caspice în Europa, precum şi construcţia a două terminale de gaze naturale lichefiate la Tbilisi şi portul Constanţa.