EIU: Economia României va scădea cu 1,2% în 2010, dar va reveni pe creştere în 2011

economia romaneasca, Economia Romaniei, EIU, estimari, pib 2010, pib 2011, PIB Romania, pib ue, prognoze

„România se confruntă cu măsuri dure de austeritate, iar economia se va contracta cu 1,2% în acest an, înainte de a reveni pe creştere în 2011. Rezistenţa la reducerile de cheltuieli ar putea duce la instabilitate politică”, se arată într-un raport al EIU privind perspectivele economice globale.

Într-un raport din iulie, EIU indica pentru România o contracţie economică cu 0,6% în acest an şi o creştere de 0,8% a PIB în 2011.

Pentru Balcani, regiune care include Bulgaria, Croaţia, România şi Serbia, EIU anticipează o scădere economică de 0,2% în 2010, urmată de un avans de 3,1% în 2011.

„În Balcani, economiile rămân vulnerabile la criză. Statele sunt expuse la problemele Greciei, din cauza legăturilor la nivelul investiţiilor, comerţului, sistemelor bancare şi remitenţelor”, menţionează raportul.

În cazul Bulgariei, Produsul Intern Brut (PIB) ar urma să coboare cu 0,1% în acest an. Capacitatea statului de a răspunde crizei este limitată de ancorarea monedei naţionale, leva, de euro şi de nevoia de a menţine o politică fiscală restrictivă.

Europa Centrală şi de Est, regiune formată din Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Slovenia, va înregistra o creştere economică de 1,6% în acest an, după o scădere de 2,4% în 2009. Anul viitor, PIB va creşte, probabil, cu 3%.

EIU apreciază că Europa de Est a început să-şi revină, chiar dacă va consemna performanţe economice mai slabe decât alte regiuni cu economie emergentă în 2010. Exporturile şi industria se consolidează în majoritatea statelor, însă încrederea populaţiei şi mediului de afaceri rămâne fragilă, iar pieţele valutare şi de obligaţiuni sunt vulnerabile în faţa riscurilor de răspândire a problemelor din zona euro.

În plus, revenirea în unele state, în special din Balcani şi zona Mării Baltice, este lentă. În aceste condiţii, EIU anticipează doar o relansare modestă în regiune în acest an, de 3,1%. În 2011 economia va creşte cu 3,6%, ritm totuşi slab în comparaţie cu cele înregistrate anterior crizei. Condiţiile de creditare vor rămâne, în general, restrictive, iar consumul privat va fi limitat de şomajul ridicat.

La nivel mondial, EIU estimează un avans economic de 4,4% pentru 2010 şi de 3,6% pentru 2011.

Ultimele Articole