Patru patroni din zece vor mări salariile la anul

cresteri salarii 2011, PricewaterhouseCoopers, salarii 2010, salarii IT, salarii romania, salarii-2011

Avansul salariilor din 2010 este cu 40% mai mic faţă de cel din 2009, când s-a situat la 7,2%.Totodată, aproape 70% dintre companiile participante la studiu fie au crescut până în prezent, fie intenţionează să crească salariile în 2010, în timp ce 30% nu intenţionează să majoreze salariile anul acesta sau nu au luat nicio decizie.

„Companiile au dat dovadă de o uniformitate remarcabilă în ceea ce priveşte politica salarială şi de beneficii anul acesta, ţinând cont de faptul că majorările salariale au variat între 2,9% în retail în medie şi 5,9% în industria IT. Aceasta subliniază faptul că firmele din România, indiferent de sectorul de activitate, rămân în continuare precaute în actualul context economic şi au menţinut un control strict asupra costurilor, îndeosebi asupra costurilor de personal.

În ciuda faptului că anul acesta câteva sectoare ecoomice au ieşit din recesiune şi au raportat ritmuri modeste de creştere, spre exemplu companiile care au o puternică activitate de export, firmele dau dovadă în continuare de pesimism în ceea ce priveşte perspectivele de redresare ale pieţei interne”, a declarat, într-un comunicat, şeful departamentului de consultanţă fiscală şi juridică din cadrul PwC, Peter de Ruiter.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 150 de companii din nouă sectoare de activitate.