«Oscar imobiliar» pentru proiectele Willbrook Management International din România şi Bulgaria

imobiliare, Willbrook Management

În cadrul galei de decernare desfăşurată în data de 24 septembrie la Londra, WMI a fost premiată pentru proiectul Willbrook Platinum Business and Convention Center, proiectul rezidenţial de lux Oxford Gardens de lângă Şcoala Americană, precum şi proiectul Willbrook Diamond Residences at Varna, al cărui website a câştigat şi titlul european.

„Prin proiectele pe care le implementăm în România încercăm să fim în avangarda arhitecturii moderne şi să stabilim un standard de excelenţă în tot ceea ce facem. Viziunea noastră arhitecturală priveşte orice spaţiu ca pe un organism viu, a cărui virtute principală trebuie să fie independenţa. Acest principiu esenţial al arhitecturii green, care respectă natura şi o foloseşte ca sursă de inspiraţie, este unul din principiile călăuzitoare ale eforturilor noastre din ultima vreme. Considerăm ca premiile atribuite companiei noastre sunt în primul rând expresia recunoaşterii eforturilor noastre de a construi prioritar pentru oameni şi în ultimă instanţă pentru profit”, a declarat Daiana Voicu, managing director al Willbrook Management International. „Willbrook se străduieşte ca produsele pe care le pune la dispoziţia clienţilor săi să fie o simbioză perfectă între un brand asociat cu ideea de luxury, calitate şi conceptul de clădire verde.

Credem că tocmai această ambiţie a noastră de a reconcilia modernitatea şi tehnologia cu natura ne face să fim beneficiarii unor distincţii care ne plasează pe primele locuri în rândul investitorilor de real estate din regiune. Faptul că Willbrook este câştigătorul premiului Best Developer Website Europe ne onorează, cu atât mai mult cu cât aceasta înseamnă intrarea companiei noastre într-o competiţie internaţională globală”, a adăugat ea.

Distincţiile International Property Awards, decernate pentru prima dată acum 16 ani, reprezintă o competiţie dedicată identificării celor mai importanţi profesionişti din domeniul imobiliar global. Juriul competiţiei este alcatuit din 44 de experţi şi profesionişti din diversele arii ale domeniului proprietăţii – arhitecţi, designeri de interior sau mobilier, editori ai unor prestigioase reviste din domeniu, anteprenori şi consultanţi. Helen Shield, redactor-şef şi co-fondatoare a International Homes Magazine prezidează de peste 10 ani juriul acestei competiţii.

Willbrook Management International a fost înfiinţată în urmă cu zece ani în Marea Britanie, este prezentă pe pieţele din România, Cehia, Polonia, Letonia, Georgia, Bulgaria şi Turcia. Willbrook, cu sediul în România, are în administrare un portofoliu internaţional de circa 50 de proiecte, evaluat la aproximativ 6 miliarde de euro.

Ultimele Articole