Piaţa metalelor din Londra s-a născut acum mai bine de 400 de ani, pe vremea reginei Elizabeta I. Importanţa ei a început să crească începând cu secolul al 19-lea. Revoluţia industrială prin care trecea Marea Britanie avea nevoie de resurse imense, dar metalele importate puteau ajunge şi după mai bine de 3 luni din Asia. Pentru a se proteja, traderii au început să cumpere sau să vândă metalele la o dată stabilită în viitor. Aşa s-au născut contractele futures pe metale, care au câştigat o influenţă tot mai mare în următoarele decenii.
În prezent, Bursa de Metale din Londra a ajuns principala piaţă financiară pentru contracte futures care au la baza preţul metalelor neferoase precum aluminiu, nichel sau cupru. Piaţa mai are o caracteristică unică în Europa: este singura bursă în care o mare parte a contractelor se negociază în direct pe ringul bursier, între brokeri, fără ca ordinele să fie încheiate electronic.
Zarva este de nedescris: unii strigă ordine de la clienţi, brokerii strigă unii la alţii şi îşi descriu ofertele printr-un limbaj al mâinilor. Şi totuşi, în toată această gălăgie se parafează în fiecare zi contracte de miliarde de dolari. Dacă se adună şi tranzacţiile electronice, rulajul zilnic al Bursei de Metale din Londra este de 29 de miliarde de dolari într-o zi normală.
Într-o piaţă financiară dominată de tranzacţii electronice, modelul inedit al bursei de mărfuri din Londra va dăinui, asigură directorul executiv al pieţei, Martin Abbott. Bursa din Londra nu ajuns aici întâmplător, ci fiindcă acest model este funcţional, a afirmat recent Abbott.
