Astfel, membrii Comisiei au votat în unanimitate propunerea de amânare a votului pe marginea OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori pentru a permite celor interesaţi să depună amendamente până la data de 21 octombrie.
Acestea urmează să fie discutate în şedinţa din 27 octombrie. Preşedintele Comisiei, Viorel Ştefan, a explicat reprezentanţilor Asociaţiei Române a Băncilor că pot depune amendamente la Comisie, urmând ca acestea să fie însuşite de deputaţii care sunt de acord cu acestea. În cazul în care nu există membri ai comisei care să îşi însuşească respectivele puncte de vedere, atunci acestea nu vor intra în dezbatere.
În şedinţa din 12 octombrie urmează să fie audiaţi reprezentanţi ai instituţiilor care au participat la elaborarea actului normativ, precum şi cei din mediul bancar.
OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care a intrat în vigoare la 21 iunie, este rezultatul transpunerii în legislaţia românească a Directivei Europene 48/CE/2008.
Printre prevederile OUG 50 se numără limitarea comisionului de rambursare anticipată la 1%, dacă perioada de timp rămasă până la scadenţa finală este mai mare de un an, respectiv la 0,5% în cazul în care rambursarea anticipată are loc cu mai puţin de 1 an înainte de scadenţă, precum şi posibilitatea consumatorului de a renunţa la contract în termen de 14 zile calendaristice.