„Avem de privatizat societăţi de stat”, a spus Băsescu, amintind de faptul că, în 2009, a fost un adversar al acestei variante, spunând atunci că este prea adâncă criza pentru a da gratis activele sau ca acestea să fie listate la bursă.
Întrebat ce societăţi ar privatiza anul viitor, şeful statului a răspuns: „Foarte multe”.
” Aş începe cu Compania de Transport Marfă la Calea Ferată . Dar privatizări pe bursă, atenţie! Avem nevoie de consolidarea bursei. Avem nevoie să facem o economie care se alimentează de pe piaţă. Aş continua cu pachete mici de privatizare de la Transelectrica, de la Transgaz şi Romgaz, aş privatiza RA-APPS”, a afirmat şeful statului.
„Avem de consolidat bursa şi de aceea sunt un adept al vânzării de companii sau a părţi din acţiunile companiilor pe bursă. De asemenea, companiile la care avem statutul de acţionar minoritar, trebuie vândute”, a continuat el. Citește mai mult pe www.mediafax.ro