„Declaraţiile ministrului Tabără potrivit cărora preţurile în pieţele volante sunt mai mari şi fermierii nu au acces în aceste pieţe sunt cel puţin surprinzătoare. Ori ministrul a fost greşit informat, ori e rău intenţionat. Aceste pieţe au fost create tocmai pentru fermieri, care vin şi îşi vând direct marfa, la preţuri corecte, mai mici, faţă de preţurile practicate în pieţe de intermediari. Ministrul agriculturii, în loc să fie preocupat cum să-i scoată pe intermediari din pieţe, pentru ca agricultorii să poată să-şi vândă produsele, vrea să distrugă pieţele volante”, a declarat marţi preşedintele AGROSTAR, Niculae Ştefan.
Potrivit acestuia, pieţele volante sunt foarte apreciate de bucureşteni, pentru că au marfă românească, proaspătă şi la preţuri accesibile.
„Îi cerem lui Valeriu Tabără să-şi retragă afirmaţiile privind pieţele volante, întrucât aduce grave prejudicii agricultorilor care îşi vând produsele prin intermediul acestora. Il invitam public pe ministrul agriculturii în pietele volante pentru a constata la fata locului diferenta de preţuri faţă de celelalte pieţe şi pentru a sta de vorba cu cei care vând aici. Aşa poate să se convingă dacă aceştia sunt fermieri sau nu”, a mai spus Ştefan.
Federaţia AGROSTAR a fost înfiinţată în 1990 şi numără peste 38.000 de membri, având în componenţa sa peste 150 de sindicate din toate ramurile agriculturii (cultura câmpului, avicultură, viticultură, horticultură, sindicate ale producătorilor şi fermierilor).