„Pe reprezentanţii FMI îi interesează, printre altele, şi stabilitatea financiară a ţării. Dacă sunt procese, avocaţi care aduc mii de oameni să dea băncile în judecată, pot să ducă băncile în derivă şi să ne trezim cu instabilitate financiară, în loc de stabilitate financiară. Fondul se uită la avalanşa care s-a creat. Băncile pot fi într-un impas, poate chiar blocate”, a spus Vasilescu, citat de Realitatea.NET.
Întrebat dacă Banca Naţională a primit o solicitare de la Comisia de Finanţe pentru un punct de vedere în legătură cu OUG 50, Vasilescu a declarat că s-a dorit un studiu de impact, „ori un studiu de impact nu se poate face”.
BNR a arătat, într-o scrisoare adresată Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor, că ANPC trebuia să realizeze o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări ale OUG 50/2010 privind creditele populaţiei.
„Facem precizarea că, în contextul analizării propunerilor ce vizau lărgirea ariei de aplicabilitate a directivei, banca centrală a atenţionat iniţiatorul legislativ asupra necesităţii realizării unei evaluări care să stabilească impactul aplicării respectivelor dispoziţii şi să confirme aplicabilitatea practică a unor prevederi la categoriile de credit exceptate de directiva transpusă, arătând Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) că evaluarea preliminară a impactului noilor reglementări este şi o obligaţie impusă prin normele de tehnică legislativă”, se arată în document.
FMI condiţionează modificarea Ordonanţei de acordarea următoarei tranşe
Modificarea OUG 50/2010 privind contractele de credit ale populaţiei va fi o condiţie a FMI pentru eliberarea următoarei tranşe, ptrivit declaraţiilor şeful misiunii Fondului Monetar Intenaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, după o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe. „Trebuie să avem o ordonanţă satisfăcătoare, altfel nu putem merge mai departe. Nu este numai opinia noastră, ci şi a Comisiei Europene”, a declarat Franks.