Protan a anunţat intrarea în insolvenţă

arierate, banci, bugetul de stat, consiliul de administratie, furnizori, insolvență, materiale, materii prime, restante

Conducerea Protan a luat această decizie în urma analizei privind „situaţia economico-financiară a societăţii şi constând că, în prezent, pe fondul blocajului financiar generalizat impus de recesiunea economică manifestată la nivel global, societatea se confruntă cu o situaţie de criză financiar-economică şi socială majoră, concretizată prin acumularea continuă de arierate şi debite restante, constând în datorii către firnizorii de materii prime şi materiale, către creditorii bancari şi către bugetul de stat, fiind în imposibilitatea obiectivă de a acoperi aceste debite la scadenţele lor”.

 

Societatea precizează că, în vedere asigurării conmtinuităţii activităţii şi pentru depăşirea actualei situaţii a fost adoptată în unanimitate demararea procedurilor de intrare în insolvenţă, urmând să-şi manifeste intenţia de reorganizare prin propunerea unui plan în acest sens.

 

Consiliul de administrare al Protan este format din Adrian Ionescu ,Victor Alexiu şi Andrei Cristian Nicolae.

 

Acţiunile societăţii se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq, secţiunea XMBS, sub simbolul PRON. Capitalul social al societăţii este de 4,6 milioane de lei şi este divizat în 1.868.629 de acţiuni, cu o valoarea nominală de 2,5 lei.

 

Compania are ca domeniu de activitate colectarea şi neutralizarea deşeurilor de origine animală (ecarisajul), iar acţionarul majoritar al societăţii este Phoenix Farm.

Ultimele Articole