Ce-ar fi dacă ai putea să îţi iei prietenii şi aşa cum ieşi la cumpărături, să faci shopping online? Să vă puteţi da sugestii, să comentaţi produse, să încercaţi mai multe până vă decideţi? Aşa s-au întrebat şi Alexandru Rada şi Mihai Rotaru, de 22, respectiv 25 de ani.
Răspunsul lor a venit acum şase luni, sub forma unui proiect de social shopping – platforma Squeeqly. Scopul: să conecteze magazinele online cu reţelele de socializare, ca Facebook şi Twitter. Adică, pe de o parte să le ofere utilizatorilor de reţelele sociale care cumpără produse din magazinele online cu care lucrează Squeeqly, recompense şi reduceri, iar pe de alta, să crească gradul de promovare al magazinelor pe reţelele sociale. „Este un win-win situation”, explică pentru evz.ro Alexandru Rada.
Iar confirmarea că proiectul este bun a venit de două ori până acum. O dată prin finanţarea primită de la o companie, iar a doua oară, joi, în cadrul celui mai amplu eveniment dedicat industriei online – How To Web – unde cei doi parteneri au câştigat marele premiu la competiţia Startup Challenge. Citește mai mult pe www.evz.ro