50.000 de firme au intrat în insolvenţă in ultimii 3 ani

faliment, firme, insolvență, procedura de insolventa, România

Cele mai multe proceduri de insolvenţă au fost iniţiate anul trecut , când un număr de 19.894 de firme au ajuns în situaţia de a nu mai avea bani pentru plata datoriilor. În 2008 au fost 15.683 de cereri aprobate, iar în 2010, până la 30 septembrie, 13.757 firme au intrat în incapacitate de plată, potrivit unui document guvernamental.

Numărul cazurilor în care procedura de insolvenţă a fost finalizată până la 30 septembrie a depăşit 31.000, din care 9.677 în 2008, 12.207 în 2009 şi 9.236 în primele nouă luni din acest an.

În aceste condiţii, în document se menţionează că din actele de procedură transmise de instanţele judecătoreşti şi administratorii sau lichidatorii numiţi şi publicate în Buletinul procedurilor de insolvenţă reiese că peste 66% dintre procedurile de insolvenţă au fost finalizate într-un termen de până la un an de la deschidere. În ceea ce priveşte procedurile de faliment finalizate, peste 70% dintre acestea au fost rezolvate în mai puţin de un an.

Totodată, din totalul procedurilor în derulare, 57% au fost declanşate de mai puţin de un an.

„Referitor la principalele cauze care determină prelungirea excesivă a procedurii de insolvenţă, subliniem că de la adoptarea în anul 2006 a noului cadru legal în materia insolvenţei, Ministerul Justiţiei a manifestat o preocupare constantă pentru îmbunătăţirea acestuia în vederea eficientizării procedurii şi asigurarea respectării principiului celerităţii”, se menţionează în document. Citește mai mult pe www.mediafax.ro