Euroins, creştere de 13% a primelor subscrise, după zece luni

asigurări auto, Casco, EuroIns, polite, RCA

Cea mai semnificativă majorare, de 132%, a fost înregistrată de companie pe segmentul asigurărilor property, potrivit unui comunicat al firmei. Creşterea este datorează în special poliţelor încheiate de persoane fizice. Valoarea subscrierilor pentru asigurările property (locuinţe şi bunuri aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice) ajunge în perioada ianuarie – septembrie 2010 la 4,7 milioane lei.

O altă creştere semnificativă, de 75%, au înregistrat-o produsele de răspundere civilă generală. Primele brute subscrise pentru această clasă au atins valoarea de 1,6 milioane lei, comparativ cu cea de 880.000 lei, aferentă primelor 9 luni din 2009.

Pe segmentul asigurărilor auto (CASCO + RCA), primele brute subscrise au ajuns la 240 milioane lei, înregistrând o creştere de 14% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În ceea ce priveşte despăgubirile acordate de companie în primele 9 luni, acestea se ridică la valoarea de 142 milioane lei, cu 24.8% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, Euroins România are rezerve tehnice brute constituite în valoare de 195 milioane lei, în creştere cu 35 % comparativ cu finalul lunii septembrie 2009.