Iată câteva dintre cele mai frecvente erori cu care se confruntă tinerii investitori pe piața de capital, însoţite de câteva sfaturi cum pot fi evitate, formulate de Yahoo! News.
1. Să te entuziasmezi de o singură acţiune. Să investeşti în compania ta favorită poate părea mai atrăgător decât să pui banii într-un fond de acţiuni care reflectă un segment mai mare de piaţă. Însă este o alegere mult mai riscantă, deoarece o singură companie îşi poate pierde brusc din valoare. Pe lângă diversificare, fondurile de investiţii îşi păstrează avantajul de a avea costuri reduse, datorită modului cum sunt gestionate. Fondurile de investiţii pot cuprinde titluri de stat, acţiuni şi chiar fonduri de real estate.
2. Să te gândeşti că doar cei bogaţi trebuie să facă investiţii. Dacă aşteptaţi să aveţi ceva bani în plus pentru investiţii, s-ar putea să fie necesar să aşteptaţi până la sfârşitul vieţii. În schimb, puteţi începe contribuind cu sume mici la contul pentru pensie şi să creşteţi uşor suma cu trecerea timpului. Avantajul este cu atât mai mare cu cât începeţi să adunaţi banii mai devreme.
De exemplu, dacă puneţi într-un cont 1.000 de dolari, la vârsta de 20 de ani şi aveţi o dobândă de 5% pe an, veţi aduna 26.500 dolari până la 40 de ani. Dacă aşteptaţi până la cea de-a 30-a aniversare până să începeţi să contribuiţi, veţi avea doar 16.289 dolari.