Presiuni mari pe preţul cimentului

ciment, construcții, piata de ciment, România

Industria cimentului este foarte puţin afectată de criză, şi asta pentru că necesarul de betoane şi agregate se menţine la cote înalte atât pe plan naţional, cât şi internaţional. De altfel, „betonul este al doilea produs ca utilizare pe Terra, după apă”, a explicat ieri Mihai Rohan, într-o conferinţă prilejuită de apropiata sa retragere din funcţia de director general al Carpatcement Holding.

În România, vânzările de ciment au scăzut, însă, cu aproximativ 15% în 2010, iar producătorii şi-au redus drastic costurile de producţie, factori care au făcut posibilă o ieftinire cu 5% a acestui produs.

Dar energia şi transportul – care deţin cea mai mare pondere în costul cimentului – se scumpesc, şi asta s-ar putea transfera, la un moment dat, în preţul produsului finit. „Depinde de evoluţia acestor costuri şi de cât poate suporta piaţa”, a precizat Mihai Rohan. Citește mai mult pe www.adevarul.ro