Astfel, în primele nouă luni din 2009, banca obţinuse un profit înainte de impozitare de 43 milioane euro.
Potrivit raportului, provizioanele constituite au ajuns la 71,7 milioane euro în primele nouă luni, în creştere cu 54,4% faţă de perioada similară a anului trecut. Pe de altă parte, rata creditelor neperformante a ajuns în septembrie 2010 la 7% din portofoliu, faţă de 2,6% în decembrie 2009.
Portofoliul de credite a ajuns, la finalul lui septembrie, la 3,75 miliarde euro, în scădere cu 12,5% faţă de septembrie 2009. Volumul creditelor pentru companii a ajuns la 2,64 miliarde euro la finalul lui septembrie, în scădere cu 16,8% faţă de septembrie 2009.
Creditele ipotecare au ajuns la un volum de 819 milioane euro, în creştere cu 7,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe de altă parte, împrumuturile de consum au scăzut cu 16,3%, ajungând la 297 milioane euro în septembrie 2010. În schimb, pe segmentul depozitelor s-a întregistrat o creştere de 3% în intervalul septembrie 2009-septembrie 2010, până la un volum de 1,52 miliarde euro.
În acelaşi timp, cota de piaţă pe segmentul creditelor a ajuns la 7,6% la finalul lui septembrie 2010, faţă de 8,9% în aceeaşi lună a anului trecut.
Veniturile operaţionale au crescut cu 7,5% în intervalul septembrie 2009 – septembrie 2010 până la 173,4 milioane euro, în condiţiile scăderii costurilor operaţionale cu 5,8%, până la 67,8 milioane euro.
Grupul elen este prezent pe piaţa românească prin Alpha Bank România, cu o reţea de 179 de unităţi la finalul primelor nouă luni, Alpha Finance România, Alpha Leasing România IFN, Alpha Advisory România şi Alpha Insurance Brokers.