Potrivit Infotrafic, circulaţia rutieră se desfăşura sâmbătă, la ora 11.00, în condiţii de iarnă (zăpadă de până la 3 centimetri, afânată sau amestecată cu material antiderapant) în judeţelele Iaşi, Vaslui, Neamţ, Botoşani, Suceava, Bacău, pe raza cărora a nins abundent sâmbătă dimineaţă, dar şi pe porţiuni ale unor drumuri naţionale care străbat zone montane.
Cele mai importante sunt DN 7C (Piscul Negru, din judeţul Argeş şi Bâlea-Cascadă, din judeţul Sibiu), DN 11B (Târgu Secuiesc, judeţul Harghita), DN 7A (Groapa Seacă – Jieţ, judeţul Hunedoara şi Voineasa – Obârşia Lotrului, judeţul Vâlcea) şi DN 67C (Novaci – Rânca, judeţul Gorj, drum pe care pot urca către Rânca doar autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă şi cu lanţuri antiderapante).
Poliţiştii le recomandă şoferilor care circulă pe aceste drumuri să aibă autovehiculele echipate cu anvelope specifice sezonului rece, să circule cu viteză adaptată şi să folosească cu precădere frâna de motor, mai ales că meteorologii au prognozat pentru sâmbătă ninsori la munte şi în Maramureş.
Pe de altă parte, în judeţele Prahova (pe DN1 între Ploieşi şi Băicoi), Suceva şi Giurgiu, circulaţie se desfăşoară în condiţii de ceaţă, vizibilitatea fiind de aproximativ 100 de metri în unele zone.