Ce a spus Domnique Strauss-Kahn? ”Este dramatic că în țări ca Grecia, Irlanda, Letonia, Ungaria, România, situația trebuie redresată, pentru că nu mai putem continua așa. Încetarea de plăți este iminentă. Prăpastia este chiar în față…”.
Patru au fost interpretările care mi-au atras atenția : că România ar fi fost enumerată mai la coadă și că situația nu e chiar așa, că ar fi o declarație politică – DSK aflându-se în campanie electorală, că ar fi un mesaj transmis Românei și cea mai hilară, a fostului ministru de finanțe, Sebastian Vlădescu cum că ”România nu este în nici un caz în risc de încetare de plăți”. Le voi detalia în articolul următor, dar înainte vreau să mă asigur că aceia care îl intepretează pe șeful FMI, au proprietatea cuvintelor. Pentru că, din declarațiile lor, reiese contrariul.
Încetarea de plăți. Potrivit definiției, încetarea de plăți reprezintă situația unei persoane sau a unei companii (chiar a unui stat), care, din cauza lipsei mijloacelor de plată, nu poate face față datoriilor.
Iminent: Care este gata să se producă, să se întâmple. Inevitabil.
Acum, să vedem față de cine are România datorii: față de creditorii interni și externi (împrumuturi instituționale sau comerciale), față de partenerii comerciali (companii cu care statul român are contracte) și față de proprii angajați. În oricare dintre cele 3 situații, dacă România nu poate face față datoriilor, din cauza lipsei mijloacelor de plată, încetarea de plăți este iminentă.
Citește mai departe comentariul lui Radu Soviani pe Standard.ro