OUG 50: Clienţii nemulţumiţi ai băncilor cer preşedintelui şi premierului aplicarea Ordonanţei în forma actuală

banci, Basescu, clienti banci, clienţi nemulţumiţi, Emil Boc, ordonanta 50, OUG 50, Premier, președinte

Cele două scrisori sunt semnate de către reprezentanţii clienţilor nemulţumiţi de la BCR, Volksbank, Alpha Bank, RBS, Bancpost, Raiffeisen, ING Bank, Banca Românească şi Banca Transilvania.

„După ce proiectul de lege a trecut de Senat, de celelalte comisii din cadrul Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 8 decembrie 2010 din cadrul Comisiei de Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor s-a declarat insistent şi rupt total de firul de până acum al dezbaterilor, de către reprezentanţii PDL, că angajamentul Guvernului României şi al Băncii Naţionale a României, în relaţia cu FMI şi Comisia Europeană, prevede în mod clar şi irevocabil ca OUG 50/2010 să nu se aplice contractelor de credit în derulare”, se arată în ambele scrisori.

Astfel, reprezentanţii clienţilor nemulţumiţi ai băncilor susţin că. luându-se decizia de a nu se aplica OUG 50/2010 contractelor de credit în derulare, practic se anulează efectele acesteia, „ignorandu-se faptul că sunt deja 8 milioane de contracte de credit în derulare în România şi circa 4.5 milioane de români, care depind de aceste credite”.

„În acest fel, se platesc băncilor din România, cu capital strain, sume suplimentare abuzive din bugetele de familie, şi aşa reduse datorită măsurilor de austeritate deja impuse şi resimţite de toţi aceşti debitori aduşi la limita suportabilităţii. Prin această modificare, românii vor ieşi de sub protecţia legii iniţiate de ANPC, care respectă şi îmbunătăţeşte îndrumările Directivei Uniunii Europene”, se mai precizează în document.

Pe baza acestor considerente, reprezentanţii clienţilor nemulţumiţi ai băncilor îi cer preşedintelui Traian Băsesescu să nu susţină legea cu amendamentul propus de PDL.

„De aceea vă cerem sprijinul să nu susţineţi o lege cu amendamentul propus de PDL în data de 8 decembrie, care nu protejează interesele României şi ale românilor şi care nu respectă cutumele europene, transformandu-ne în cetăţeni europeni cu drepturi mai puţine decât ceilalţi cetăţeni ai aceleiaşi Europe Unite”, se spune în document.

Totodată, reprezentanţii clienţilor nemulţumiţi ai băncilor atrag atenţia premierului Emil Boc că dacă va susţine această variantă a OUG 50 „va distruge munca realizată de colegii de partid, timp de mai bine de şase luni, acceptând realizarea unor interese străine, altele decât cele ale votanţilor dumneavoastră”.