Nimic nu mai funcţionează în această perioadă dacă drumurile rămân înzăpezite. De pe urma haosului creat de căderile masive de zăpadă profită producătorul de sare K+S, ale cărui acţiuni s-au apreciat considerabil în ultimele zile. Pentru alte ramuri industriale, iarna grea este un serios impediment, explică Heiko Stiepelmann, membru al Asociaţiei germane a Industriei Construcţiilor: „În Germania, construcţiile sunt în acest moment sistate. Afectată este mai ales construcţia de drumuri şi străzi, dar şi şantierele în general. În 2010 ne aflăm pentru a doua oară în această situaţie. În primele trei luni ale anlui nu s-a putut lucra din cauza iernii aspre iar acum, că acelaşi fenomen se repetă, nu cred că vom putea prezenta bilanţuri pozitive.”
Dar nu numai proiectele edilitare sunt în acest moment sistate. Şi călătoriile în interes de afaceri au fost amânate iar restaurantele şi magazinele sunt goale dat fiind că oamenii nu pot decât cu greu ieşi din casele lor. Volker Treier, economist şef al Camerei de Industrie şi Comerţ a Germaniei (DIHK) a declarat: „Iarna prematură şi grea frânează creşterea economică la acest sfârşit de an. Am văzut deja iarna trecută că o iarnă grea şi lungă poate frâna creşterea cu o jumătate de procent. Acum ne îndreptăm într-aceeaşi direcţie.” Totuşi, Treier subliniază că avântul în care se află economia germană nu poate fi stopat numai din cauza iernii.
Citeste mai departe pe Deutsche Welle