Revista presei 27.12.2010 – Cum a schimbat criza valoarea bacşişului

București, Carrefour, cumpărături, finanțe, Grigore Antipa, hipermarket, impozit minim, impozit pe profit, Kaufland, șpagă, turism, zona euro

ZF: Care sunt cele mai bune sectoare din Bucureşti pentru cumpărături. Unde sunt cele 19 hipermarketuri din oraş. Cele mai multe hipermarketuri din Capitală sunt în sectorul 6, în zona cartierului Militari, unde bucureştenii pot face cumpărături în 5 hipermarketuri, luând în calcul şi unitatea Carrefour din Chiajna, situată la graniţa dintre Bucureşti şi judeţul Ilfov, pe autostrada spre Piteşti, potrivit informaţiilor centralizate de ZF. La polul opus se află sectoarele 1 şi 5 din Bucureşti, zona de nord, respectiv de sud-vest a oraşului, unde se află câte un singur hipermarket, şi anume magazinul Carrefour din proiectul Băneasa, respectiv Kaufland Sebastian.

Gândul: Noul Antipa, cel mai frumos loc din România în 2011. Lucrările de modernizare a muzeului bucureştean, începute în urmă cu doi ani, sunt aproape de final, publicul urmând a se bucura, de la începutul lui 2010, de noutăţile şi atracţiile costisitoare cu care clădirea de la Şosea îi va întâmpina. „Antipa” devenise, în ultimele decenii, un loc comun pentru a desemna ideea de vechitură, iar muzeul de ştiinţe ale naturii ce poartă respectivul nume ajunsese nefrecventabil, părând condamnat definitiv la desuetudine. Piesele amalgamate şi prezentate plictisitor, lipsa unei comunicări cu publicul, spaţiile aglomerate au făcut ca un muzeu valoros şi interesant în sine să fie desconsiderat, deşi, în momentul în care a fost gândit de Grigore Antipa, la începutul secolului al XX-lea, era unul dintre cele mai moderne muzee de acest gen din Europa. Vezi galerie foto pe Gândul.info

România liberă: Cum a schimbat criza valoarea bacşişului. Fiecare dintre noi a dat bacşiş cel puţin o dată, fie că am luat masa în oraş, am mers la cosmetică sau la coafor, ne-am plimbat cu taxiul ori am primit pensia acasă, de la postaş. Cu toţii lăsăm bacşiş sume diferite, cu ocazii diferite şi pentru motive diferite. Este practic o lege nescrisă pe care ne-am însuşit-o, poate mult mai mult decât pe cele scrise. Uneori plătim într-adevăr calitatea serviciilor, alteori o facem pentru a arată celor care ne însoţesc cât suntem de „potenţi financiar şi de binevoitori”, câteodată pentru că „poate ne mai întoarcem aici”, sau pur şi simplu pentru că „asa se face”. Mai pe scurt, modul în care dăm bacşiş spune ceva despre noi dar şi despre lumea care ne înconjoară. Din păcate, în România, nu de puţine ori, bacşişul este confundat cu restul sau, mai rău, cu spagă. În Occident, restul nu este sinonim niciodată cu bacşişul.

Capital: Strategia de supravieţuire a Zonei Euro. Bomba anului 2011, criza datoriilor suverane, ar putea fi dezamorsată printr-o uniune fiscală în care statele puternice să le ajute pe cele periferice. Însă, cu anumite condiții, deloc ușoare. Acum, după declanșarea crizelor din Grecia și Irlanda și răspândirea epidemiei financiare în Portugalia și Spania, posibil și în Italia, se poate spune că Zona Euro se află, pe de-a-ntregul, în mijlocul unei crize grave.

EVZ: „Cadou” de la Finanţe: declaraţia pe profit 2 în 1. Pentru că în luna octombrie din acest an s-a eliminat impozitul minim, 2010 a fost împărţit în doi ani fiscali, fapt care pune piedici firmelor. Anul 2010 va fi împărţit în doi ani fiscali, acest lucru fiind posibil din cauza abrogării impozitului minim de la 1 octombrie 2010. Măsura a fost considerată una în favoarea mediului privat. Pe lângă faptul că firmele vor depune două declaraţii pentru impozitul pe profit în 2011, vor suporta consecinţe şi asupra cheltuielilor pe care le-au făcut anul acesta şi care se pot scădea într-o anumită limită la calculul impozitului.