Money.ro

Sarkozy cere serviciilor secrete să ancheteze eventualul spionaj industrial vizând Renault

acuzații, ancheta, Franța, Nicolas Sarkozy, Renault

Compania franceză a suspendat trei manageri, în urma unei anchete privind posibila scurgere de informaţii secrete despre vehiculele electrice. Unul dintre ei este membru al consiliului de conducere.

Societatea a avertizat că spionajul industrial reprezintă o ameninţare gravă la adresa „activelor sale strategice”.

Ministrul francez al economiei, Eric Besson, a descris cazul Renault, care este deţinut în proporţie de 15% de stat, drept „război economic”. „Expresia ‘război economic’ uneori este exagerată, dar acum este potrivită”, a spus ministrul la postul de radio RTL.

Oficialul a apreciat că situaţia de la Renault „pare serioasă” şi a cerut companiilor franceze care au beneficiat de fonduri publice să-şi îmbunătăţească securitatea.

Cotidianul de dreapta Le Figaro a anunţat, citând diverse surse, că informaţiile se referă la tehnologia folosită pentru bateria şi pentru motorul vehiculelor electrice. Reprezentanţi ai Renault au declarat, sub acoperirea anonimatului, că destinatarul final al informaţiilor ar fi o companie chineză rivală.

Experţii din domeniul auto sunt de părere că maşinile electrice vor reprezenta sectorul care va înregistra cea mai rapidă creştere în următorii câţiva ani, iar producătorii au intrat într-o competiţie acerbă pentru a ieşi pe piaţă cu astfel de vehicule. Secretul constă în tehnologia folosită pentru fabricarea acestor maşini, diverşii producători optând pentru soluţii diferite, de aceea spionajul industrial ar putea fi tentant pentru unii şi dezastruos pentru alţii.

Renault, ca şi partenerul său Nissan, a investit mult în tehnologia pentru vehicule electrice. Ambii producători intenţionează să lanseze câteva noi modele de vehicule electrice în următorii doi ani.

Maşina electrică de la Renault, Fluence ZE, va ieşi pe piaţă abia spre sfârşitul anului şi din acest punct de vedere producătorul francez este deja în urma câtorva dintre rivalii săi, iar dacă într-adevăr i-au fost furate secrete de fabricaţie, situaţia i se va înrăutăţi.