Ziarul Financiar. Ratele în lei la creditele în franci elveţieni sunt mai mari cu cel puţin 60% faţă de decembrie 2007. Cei care au luat credite în franci elveţieni în anii trecuţi, atraşi de dobânzile nominale mici afişate de bănci, se văd acum nevoiţi să plătească rate tot mai mari din cauza creşterii cursului la maxime istorice. Francul este acum cu 28% mai puternic în faţa leului decât la sfârşitul lui 2008 şi cu 57% mai sus faţă de decembrie 2007. Creşterea cursului se vede direct în valoarea ratei lunare când este exprimată în lei, iar pasul alert în care a urcat în 2010 se vede deja în dinamica restanţelor. Populaţia avea în noiembrie rate restante de echivalentul a 172 mil. euro la creditele în franci elveţieni, suma fiind de şase ori mai mare decât în urmă cu un an, arată cele mai recente date ale BNR.
Evenimentul Zilei. Inspectorii ANAF au efectuat o inspecţie inopinată la sediile marilor firme de distribuţie a carburanţilor, pentru a analiza profiturile acestora. Principalele companii petroliere de pe piaţa locală s-au trezit ieri-dimineaţă cu inspectorii Fiscului la uşă. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început să ia la puricat rapoartele financiare ale firmelor de distribuţie a carburanţilor. Scopul: să se cerceteze cum au stabilit taxele plătite statului, dar şi pe ce bază au scumpit carburanţii, a declarat pentru EVZ preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. „Am făcut un control inopinat şi, în funcţie de constatările ad-hoc, vom extinde inspecţiile. Sperăm ca până vineri să avem primele rezultate ale acestui control”, a spus Blejnar.
Capital.ro. De ce să nu ne împrumutăm de bani de la chinezi. Care ar fi avantajele unui împrumut de la China? Surprinzător sau nu, China dă împrumuturi fără dobândă. Anul trecut, China a acordat statului Mozambique un împrumut de 14,7 milioane de dolari cu dobândă zero. La fel, chinezii au împrumutat Zambia fără dobândă. Astfel, la prima vedere, un împrumut de la China ar fi mai avantajos în condiţiile în care dobânda la care luăm banii de la FMI este situată undeva pe 4%. În plus, în cazul în care ne va da bani, chinezul nu va veni niciodată să ne impună să luăm anumite măsuri bugetare şi fiscale, aşa cum face FMI.
Gandul . Cat a costat sistemul informatic „crapat” dupa o luna. Sistemul a fost inaugurat in decembrie, in prezenta presedintelui Basescu. Calculatoarele au „cazut” ieri, din cauza unor probleme tehnice aparute la softul-mama al companiei Oracle din America si Australia – a explicat directorul CNAS Miercuri, pentru a doua zi consecutiv, calculatoarele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) au inregistrat intreruperi in programul accesat de functionari. La Bucuresti, pe holurile Casei, aproximativ 100 de persoane asteptau sa-si achite contributia la asigurarile de sanatate, sa primeasca aprobari pentru retete gratuite sau sa-si ridice adeverintele de asigurat. Din cauza deselor intreruperi ale programului, angajatii CNAS au fost obligati sa-i inregistreze cu creionul pe hartie pe cei care plateau. La fel s-au inregistrat si aprobarile pentru retete si s-au eliberat adeverintele de asigurat. Situatia a fost similara la toate casele de sanatate din tara.
România Liberă. Fundatura Cernavoda. Reparatiile la calea ferata Bucuresti-Constanta, incepute in 2006, sunt deja in al doilea an de intarziere, iar drumul cu trenul dureaza minim patru ore. Autostrada Cernavoda-Constanta este deja in intarziere si ii lipsesc certificate de urbanism. A venit timpul ca intarzierile sa se razbune: podul de pe drumul vechi intra in reparatii cel putin un an, pentru a nu pierde finantarea BERD. Acestea sunt motivele pentru care zeci de mii de soferi se vor inghesui zilnic, in drumul spre mare, pe stradutele din Cernavoda. Romanii vor avea o ocazie buna, o data cu inceperea sezonului turistic din acest an, sa vada cat de utila este o autostrada. Presata de starea tehnica proasta a podului de la Cernavoda si de o expertiza ingrijoratoare asupra acestuia care expira in aprilie 2011, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) l-a inchis la inceputul acestei saptamani in vederea reparatiei capitale pentru urmatorul an. Podul nu a fost niciodata reparat de la darea sa in folosinta in 1984.
Adevărul. Pensia militară: cine pierde şi cine câştigă. „Pensionarii NATO“, retraşi la puţin peste 40 de ani, sunt cei mai dezavantajaţi de recalcularea pensiilor. Cei peste 155.000 de rezervişti au început să primească în conturi noile drepturi. Marea lor majoritate sunt mai mici decât cele din decembrie 2010.Finanţiştii Ministerului Apărării Naţionale (MapN), ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), ai SRI şi SIE nu au reuşit să calculeze până acum, după cinci luni de muncă, nici măcar 10% din drepturile celor peste 155.000 de foşti militari.